|
Scris de elenadinu
|
|
30 04 2009 |
|
Grupul austriac Zumtobel a anunţat că va închide, la începutul lunii mai, fabrica de corpuri de iluminat de la Curtici, judeţul Arad, ca urmare a impactului crizei, iar măsura va afecta 180 de angajaţi. Producţia fabricii de la Curtici va fi transferată la alte unităţi din Europa ale grupului, respectiv cea din Dornbirn (Austria), Spennymoor (Marea Britanie) şi Landskrona (Suedia), se arată într-un comunicat al Zumtobel, scrie Mediafax. Conducerea negociază un plan de beneficii sociale pentru cei 180 de angajaţi de la Curtici, în conformitate cu prevederile din România. "Pe lângă măsurile decise la nivel de grup pentru reducerea costurilor şi ajustarea capacităţilor de producţie, trebuie să apelăm şi la diminuarea structurii de producţie. Chiar dacă închiderea este regretabilă pentru angajaţii noştri din Curtici, va contribui la stabilizarea celorlalte fabrici din Europa", a declarat directorul general al Zumtobel, Andreas Ludwig. |
|
|
Scris de bogdana banu
|
|
11 01 2009 |
| | | |
| | | |
| | | | În cadrul Programului PHARE CBC/INTERREG IIIA România-Ungaria 2006, Consiliul Judeţean Arad implementează Proiectul „Reabilitare DJ 792C Sector Curtici – intersecţia cu DN79, Etapa II”. Prima etapă s-a încheiat de curând, iar a doua etapă este deja în derulare şi se va încheia în vara anului 2009. Valoare totală a proiectului este de 1.066.000 Euro, din care grant 799.500 Euro (din care 599.625 Euro PHARE CBC), Cofinanţare CJA: 266.500 Euro. Din lungimea totală de 7,2 km a tronsonului Curtici - intersecţia cu DN 79, în etapa 2 se va reabilita un sector de 3,693 km, între km 63+455÷67+147,94. Prin proiectul RO 2005/017-536.01.01.01.01 „Reabilitare drum judeţean DJ 792C, sector Curtici – intersecţia cu DN 79 – etapa 1”, în curs de implementare, din fonduri Phare CBC Ro-Hu 2005 se reabilitează tronsonul km 59+955÷63+455, în lungime de 3,5km.Reabilitarea drumului judeţean DJ 792 C, tronson Curtici - intersecţia cu DN 79, face parte dintr-un concept comun al judeţelor Arad şi Bekes de reabilitare a drumurilor în zona de frontieră România - Ungaria, care cuprinde reabilitarea a două drumuri paralele cu frontiera, precum şi a drumurilor de legătură cu acestea.
| |
|
|