|
Scris de elenadinu
|
|
20 02 2009 |
|
Primari de comune din toată ţara, membri ai Asociaţiei Comunelor din România (ACoR), s-au întâlnit la Bucureşti, în cadrul şedinţei ordinare a Adunării Generale a ACoR. Alături de primari, la lucrările ACoR au fost invitaţi, în timpul celor trei zile de lucrări, reprezentanţi ai administraţiei centrale, partidelor politice şi ai altor structuri asociative similare. Aradul a fost reprezentat de preşedintele Asociaţiei, primarul comunei Şiria, Valentin Bot, dar şi de alţi edili locali.
|